Roxana Voica

Despre Mine

Mă numesc Roxana Voica, sunt Psiholog Clinician, Consilier Dezvoltare Personală, terapeut Theta Healing® și trainer.

Parcursul meu profesional a început în domeniile științelor politice, al dreptului și al relațiilor internaționale. După finalizarea studiilor am lucrat 10 ani într-o corporație simțind la fiecare pas că mă așteaptă altă cale. Am avut nevoie de mulți ani în care am lucrat cu mine însămi și am făcut zeci de cursuri de dezvoltare personală ca să conștientizez ce îmi lipsește și îmi aduce satisfacție personală  și profesională.

M-am certificat ca terapeut Theta Healing ® și Consilier Dezvoltare Personală și am început să lucrez cu oamenii care doreau să își transforme viața și să devină cea mai bună versiune a lor.

Decizia de a studia psihologia a venit natural, ca ceva firesc care aștepta momentul cel mai potrivit pentru mine. Acum înțeleg că am avut nevoie să mă pregătesc pentru acest lucru și că nimic nu este întâmplător. Așadar, fără să stau prea mult pe gânduri, am hotărât să studiez psihologia și m-am specializat în psihologie clinică.

În prezent sunt psihoterapeut în formare, în cadrul Asociației Române de Psihoterapie Integrativă.

Povestea Mea

Povestea mea este evident, ca a oricărui om, mult mai lungă și cu multe suișuri, dar și cu multe căzături. Ceea ce este însă esențial, este că atunci când îți asculți inima, nu există regrete, nu există prea greu sau prea mult. Iar atunci când poate se simte prea greu și prea mult, nu te oprești pentru că știi că ești pe drumul cel bun și când nu mai poți, mai poți încă puțin.

Nu am o poveste spectaculoasă, este povestea banală a oricui om care și-a ales în primă instanță meseria din motivele greșite. Ceea ce este în povestea mea altfel, este faptul că într-o zi am decis că eu sunt creatorul propriei mele vieți și sunt unicul responsabil pentru fericirea sau nefericirea mea. Și am conștientizat că este în regulă să mă răzgândesc, să o iau de la capăt și să fac ceea ce sufletul meu îmi tot șoptea să fac, iar eu mă tot făceam că nu aud. De ce îți povestesc toate aceste lucruri? Pentru că îmi place să cred că te pot inspira, la fel cum și eu la rândul meu m-am simțit inspirată ascultând poveștile altor oameni.

Mesajul meu către tine este următorul:

Nu există „nu se poate”. Există „nu sunt încă pregătit/ă”, „nu am suficient curaj”, „mi-e frică”, „nu vreau suficient de mult”, „ nu am încredere în mine” sau „e vina celorlalți”. Acestea există, dar există doar în mintea ta și asta doar pentru că tu le permiți să fie acolo. Odată ce dai la o parte toate credințele limitative, odată ce înțelegi că tu ești singurul responsabil pentru tot ceea ce experimentezi și odată cu asta conștientizezi ce putere interioară extraordinară ai, atunci totul devine posibil. Întreabă-te cu sinceritate care este minciuna pe care ți-o spui.

Și apoi, cu blândețe, identifică de ce ai ajuns să crezi asta, cine te-a convins de acele lucruri și eliberează-te de acea convingere. Acesta este un prim pas, dacă vrei să începi să trăiești așa cum ai visat.
Știu, pare mai ușor de spus decât de făcut, așa credeam și eu, însă îți promit că va merita fiecare secundă investită în tine și în evoluția ta personală și spirituală.

Cu iubire și din iubire pentru tine și pentru tot ceea ce este.
Roxana